Anunturi si informatii agricole

0 produse.

Ce s-a ales de lumea satului

(321 voturi)

Anii comunismului, saracia, dezinteresul autoritatilor fata de accesarea fondurilor europene si plecarea tinerilor spre orase au adus spatiul rural romanesc intr-o stare deplorabila. Batranii cu haine jerpelite care-si sprijina barbia in varful bastoanelo
In ceea ce priveste Ardealul si localitatile din proximitatea acestuia, lucrurile au stat si stau oarecum diferit. De altfel, istoricul Neagu Djuvara, care a trait si vremurile interbelice, confirma aceasta realitate. "Daca te duceai la Rucar era altceva decat in Dambovita sau Braila. Oamenii nu erau inraiti de saracie", spune profesorul Djuvara, referindu-se la perioada de dinainte de 1939.

Pierduti in timp

In zilele noastre, insa, lipsa unor programe viabile pentru dezvoltarea acestor zone - in conditiile in care bani europeni ar fi suficienti - intoarce in secolul XIX aproximativ 40% din populatia tarii. Pe de alta parte, potrivit unui studiu al Fondului ONU pentru Populatie (UNFPA), numai Albania si fostele republici iugoslave au un procent de urbanizare mai mic decat al nostru.

Dar aceasta nu ar fi o problema, in conditiile in care autoritatile ar intelege ca, eliminand birocratia stupida si interesele meschine, ar putea ridica satul romanesc, intr-un termen relativ scurt, la standardele secolului XXI. Cum se poate face asta? De pilda, prin stimularea absorbtiei fondurilor europene in domeniul agriculturii.

Accesul limitat la finantari implica reducerea capacitatii de a investi si ingreuneaza foarte mult absorbtia fondurilor UE care impun o cerinta de cofinantare din partea beneficiarilor. Asta in pofida avansului de care beneficiaza in prezent din partea Autoritatii de management a Programului National de Dezvoltare Rurala.

Taranii prefera sa migreze

Paula Popoiu, directorul Muzeului Satului "Dimitrie Gusti", explica tendinta tinerilor de a parasi satul si prin situatia financiara precara cu care se confrunta.

"Satul romanesc nu mai este un sat, in integralitatea lui, considerat ca zona rurala, pentru ca foarte multe elemente au fost urbanizate. Pentru satean, orasul a ramas un miraj, un loc pe care il caracterizeaza traiul bun. Astfel, el isi doreste sa migreze, preferand alternativa orasului, in locul dificultatilor agriculturii", spune Paula Popoiu.

Potrivit directorului Muzeului Satului, chiar si familiile batrane isi indeamna copii sa se duca la oras pentru ca viata este foarte grea la sat. Nimeni nu incearca sa reduca aceasta greutate si nimeni nu incurajeaza intoarcerea la sat, taranul roman nefiind sustinut. "Acest aspect al saraciei, care greveaza in special in lumea satului, ii face pe tarani sa isi indrepte atentia nu doar catre oras, ci si catre alta tara", explica Paula Popoiu.

Cum salvam satul romanesc?

In lucrarea "Migratia interna si satul romanesc", specialistul Institutului de Sociologie al Academiei Romane, Ioana Petre, arata ca zona rurala se dezvolta neregulat, lasand in urma enclave ce nu se pot adapta la ritmul accelerat al orasului.

"Singura salvare a satului romanesc ramane constructia si punerea in lucru a unui proiect national de anvergura, care sa vizeze renasterea si dezvoltarea spatiului rural la toate palierele sale de viata: economic, cultural-spiritual, politic si social", sustine Ioana Petre.

Imbracati ca Mao Tzedun

Istoricul Neagu Djuvara ne-a marturisit, in cadrul unui dialog "La masa Adevarului", ca, intorcandu-se din strainatate dupa multi ani de exil, a gasit "alta natie". El spune ca, inainte de 1947, taranul era foarte sarac, dar arata frumos. "Barbatii nostri erau imbracati in alb, in camasi cu broderii. Cand m-am intors i-am gasit imbracati ca Mao Tzedun", isi aminteste Neagu Djuvara.

Istoricul afirma ca a cunoscut destul de bine taranul roman din perioada interbelica. "Era foarte sarac. Chiar si conacele boieresti erau saracacioase, erau un fel de case mai mari, cu foarte rare exceptii. taranii traiau destul de mizerabil. Aveau in case niste lavite, cu pres pe el, fara cearsafuri", sustine Djuvara.

Vintila Mihailescu: Saracia a pazit arhitectura rurala

"Adevarul": De ce ne facem case urate?

Vintila Mihailescu: in aceasta privinta, lucrurile trebuie asezate si in istorie, macar in istoria recenta, adica in perioada comunista, cand nu aveai voie sa construiesti. Dupa cum stim, erau niste restrictii si oficiale, si materiale. Oficiale - pentru ca nu aveai voie, materiale - pentru ca nu aveai cu ce. Pentru decenii bune, oamenii au fost obligati sa se multumeasca cu ceea ce aveau voie sa faca. Lucrurile s-au schimbat dramatic dupa 1990, cand cele doua limitari au disparut.

S-a cazut in extrema cealalta. Oamenii puteau sa faca, brusc, absolut orice doreau.

Nu cumva trebuie inasprite reglementarile privind constructia de cladiri?

Sigur, exista niste legi ale urbanismului, vedem asta la oras, dar nu sunt puse in practica. La sate chiar nu vine nimeni sa te intrebe de ce ti-ai facut casa intr-un anumit fel sau ce faci cu ea. in mediul rural, aceste reglementari sunt slabe. in plus, nu exista reglementari zonale. De exemplu, nu iti faci pe malul marii o cabana de tip montan. Prin banii castigati in afara poti sa faci ce vrei. Daca in timpul comunismului inspiratia era locala, acum e de cu totul alta natura.

Poarta o denumire acest fenomen?

Eu le spun "case faloase" si ele fac parte din problematica psiho-sociala. Majoritatea nu sunt facute pe criterii functionale, ci pe criterii simbolice, de reusita. Mai toti cei care lucreaza in afara si trimit bani pentru casa - aceasta fiind prima destinatie a banilor castigati peste hotare - o fac si pe un fond, pe care il uitam de regula, de frustrare profunda, de nerecunoastere.

Putini sunt cei care reusesc sa se integreze acolo. Unii muncesc in conditii foarte grele, iar noi nu-i scoatem din "capsunari". Pentru ei, mediul in care lucreaza este frustrant si cu atat mai mult au nevoie de recunoastere.

Vechile case taranesti nu sunt un simbol al reusitei.

Taranii nu si-au construit casele ca satul sa arate bine.

Secole de-a randul, ei si-au facut case pentru ocupatiile lor si cu materialele din zona. Acestea sunt stiluri cernute de-a lungul timpului, intre ecologic si ocupational. Sunt solutiile ideale care imbina aceste necesitati. Este o arhitectura formata in secole, in functie de aceste oportunitati si necesitati. Nu a fost vorba de constiinta estetica a taranului. Ceea ce se intampla acum este insa altceva. La noi, in conditiile unui stat slab, individualismul nu are norme si este aproape compulsiv.

Aici trebuie sa intervina statul...

Toate oprelistile din comunism au fost depasite intr-un mod haotic, dat si de mentalitatea ca statul nu are voie sa intervina pe proprietatea privata. Nu este normal ca autoritatile sa accepte ca langa biserica de lemn din Maramures, care este monument UNESCO, preotul sa faca - pentru ca e in competitie cu preotul din localitatea apropiata - o biserica din beton de trei ori mai inalta. S-a retras titlul de patrimoniu pentru ca noua biserica a distrus ambientul.

De ce nu se impun unele reguli?

Aceste reglementari nu exista sau sunt superficiale. Initiative ale unor ONG-uri exista. in platoul Tarnavelor, la Copsa Mare, primarii au fost de acord ca in comunele respective sa n-ai voie cu termopane, acoperis sintetic si altele. Toate acestea au fost insa si sprijinite. Termopanele costa mai putin decat lemnul, insa diferenta este platita de autoritati din diferite fonduri.

Satul muribund

Case parasite, peste care timpul si-a pus amprenta, batrani care stau singuri la poarta, privind in zare, si multa liniste. Aceasta este atmosfera in satul Filaret din judetul Dolj, un sat in care singuratatea a devenit deja o obisnuinta.

Sa ajungi la Filaret e foarte usor, pentru ca satul se afla situat de-a lungul Drumului Judetean 561, insa, daca nu cunosti zona sau nu esti indrumat, ai toate "sansele" sa ignori gruparea firava de case, pentru ca placutele de la intrarea in sat au disparut demult.

Cele 24 de case, situate simetric de o parte si de cealalta a drumului, mai adapostesc doar 23 de persoane.

Ne-am oprit sa vorbim cu unul dintre locuitori, care privea mahnit cerul. Diaconu Constantin, Costel al lui Cancea, cum ni s-a recomandat, ne-a prezentat localitatea.

"Am fost sofer la C.A.P. si am mers prin tot judetul, insa aici ma simt ca in pustiu. Suntem izolati, parca am fi la puscarie, desi nu stiu de ce am fost pedepsiti", spune nea Costel. in varsta de 74 de ani, nea Costel se mandreste insa cu satul prosper de odinioara, construit in jurul unei case boieresti: "Dupa ce au venit comunistii, Colectivul i-a distrus casa boierului, si majoritatea a inceput sa ia drumul orasului. Acum, satul a imbatranit de tot".

Copiii lui au vandut casele si terenurile si nu se vor mai intoarce. "Cum au terminat liceul, au si fugit de-acasa. Sunt dusi departe acum si au familii acolo, nici nu mai astept sa vina acasa. Baiatul meu lucreaza tocmai in Italia", povesteste Constantin Diaconu.

"De aici, ne ducem direct la cimitir"

Cel mai tanar locuitor al satului Filaret are 34 de ani si lucreaza in Craiova. Face zilnic naveta, asa ca s-ar putea hotari oricand sa plece si sa se stabileasca in oras.

"Noi, cei in varsta, de aici, ne ducem direct la cimitir si stim ca nu mai ramane nimic in urma noastra.in cel mult 15 ani, cand noi nu vom mai fi, satul Filaret va fi sters de pe harta Romaniei", ne mai spune nea Costel.

"Majoritatea celor care lucreaza in afara si trimit bani pentru casa o fac si pe un fond, pe care il uitam de regula, de frustrare profunda." Vintila Mihailescu director general al Muzeului taranului Roman.

Sursa: Adevarul

Comentarii articol - Ce s-a ales de lumea satului (0 comentarii)

Nu exista comentarii curente pentru aceast articol

Adauga comentariu

  • Nu va fi publicat
  • Cod verificare

* Campuri Obligatorii